Viorica Colpacci - Arta moderna in context liturgic

Biserica Sf. Ap. Petru si Pavel, Astoria, New York

April 5 - 12, 2015

Viorica Colpacci şi dimensiunea liturgică a artei

Viorica Colpacci sudează pe multiple planuri. Întâi, sudează fierul, deci, materia, fapt echivalent cu o reaşezare a lucrurilor vizibile potrivit propriei sale concepţii despre lume şi viaţă.

Apoi, mai important, ea sudează ideile, pentru că sudura materiei incorporează o serie de idei ce de asemenea ţin de viziunea artistei despre lumea înconjurătoare.

În final, şi cel mai important, ea sudează, mai bine zis, altoieşte ideile viziunii sale pe trunchiul tradiţional al valorilor creştine bimilenare.

Deci viziunea, noul, şi tradiţionalul, vechiul, se întâlnesc doxologic într-o expresie menită să-l ducă pe privitor cu mintea, cu sufletul, spre Făcătorul a toate.

Expunerea acestor lucrări în context liturgic, viu, activ, este o noutate. Este parte din intenţia creatoare a artistei. Lucrările ei, cu expresivă dimensiune religioasă (Pantocrator, Trinitate, etc.) în contextul liturgic aflat în plină desfăşurare capătă un rol mistagogic, precum icoanele şi alte obiecte de cult în dinamica mobilizatoare a serviciului divin.

Prin arta sa, Viorica Colpacci crează o nouă treaptă în apropierea omului de Dumnezeu.

Theodor Damian

Viorica Colpacci and the Liturgical Dimension of Art

Viorica Colpacci welds on multiple planes. First, she welds the metal, the matter, which is equivalent to a resetting of the visible things according to her own conception about life and the world.

Then, more importantly, she welds ideas, because the welding of matter incorporates a series of ideas, which also belong to the artist’s vision of the surrounding world.

Finally, and most importantly, she welds, or better said, grafts her vision on the rootstock of traditional bi-millenial Christian values.

Consequently, the vision (the new) and the traditional (the old) meet each other doxologically in an expression meant to bring the observer mentally and spiritually towards the Almighty.

The presentation of these works in the active, living liturgical context of the religious worship is a novelty in the Orthodox Tradition and is at the center of the artist’s creative intention. Her works, which their expressive religious dimension (Pantocrator, Trinity, etc.), placed in the unfolding liturgical context take on a mystagogic role, as the icons or other ritual objects have in the mobilizing dynamic of the divine service.

Viorica Colpacci’s works open a way for man’s coming closer to God.

Theodor Damian

back

Simbolistica ortodoxă

Lumina

“Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel cel Îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.

Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.

Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 1-9).

“Veniţi de luaţi lumina!” – apelul preotului din noaptea Învierii.

Cercul

Este simbolul perfecţiunii divine şi al eternităţii

Triunghiul

Este simbolul Sf. Treimi: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh.

Pătratul

Este simbolul pământului şi al ordinii create, indicând cele patru puncte cardinale.

Pătratul înscris în cerc

Este simbolul creării lumii de către Dumnezeu, al chemării creaţiei spre transfigurare, al deschiderii ei spre eternitate.

Octogonul

Ca pătrat dublu octogonul reprezintă trecerea spre cerc,

deci spre divinitate şi veşnicie.

Iisus Hristos a înviat în ziua întâi a săptămânii care este în acelaşi timp şi ziua a opta, o zi cu totul nouă, echivalând cu ziua a opta a creaţiei lumii.

Ziua a opta, prin Învierea Domnului, inaugurează o nouă eră, zorii unei noi dimineţi: “Iată Eu fac toate lucrurile noi” (Apocalipsa 8, 5) întrucât cerul şi pământul creaţiei dintâi au trecut, ele împlindu-se în Învierea lui Hristos: “Şi am văzut un cer nou şi un pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut” (Apocalipsa 8, 1).

În teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţiei transfigurate alături de Hristos Domnul este redată prin expresia “ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta “arată modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capitole teologice, I,51), defineşte un nou început şi o altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că ziua a opta nu se va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci “va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică ‘din slavă în slavă’ (II Corinteni III, 18)” (Christos Yannaras, Abecedar al credintei, p. 149) (de pe crestinortodox.ro)

De aceea şi baptisteriile din primele secole creştine sunt în formă octogonală.