Presa americană despre Viorica Colpacci şi
lucrările sale de artă
Revistele Meridianul Românesc
şi Lumină Lină sunt primele publicaţii de anvergură care au atras
atenţia cititorilor şi iubitorilor de arta asupra succesului înregistrat de
sculpturile şi desenele Vioricăi Colpacci, prezentate atât cu ocazia expoziţiei
sale de la Galeria Est-Vest, din Manhattan, cât şi de activitatea ei ca
profesoară de artă în şcolile din New York.
Iată că, recent, revista Gallery&Studio,
în numărul ei triplu, pe iunie/iulie/august a.c., sub semnătura unuia dintre
cei mai importanţi cronicari de artă newyorkezi, l-am numit pe Ed McCormack, se
pronunţă în termeni elogioşi despre
expoziţia compatrioatei noastre.
Iată, de asemenea, că una dintre
misiunile principale ale Institutului Cultural Roman, care patronează Galeria
Est-Vest, aceea de a prezenta publicului american, specialiştilor în artă,
valorile cultural-artistice ale României în general, ale comunităţii
româno-americane, în special, a fost şi este focusată şi resimţită într-un timp
foarte scurt. O primă dovadă, elocventă şi indubitabilă în acest sens, rezidă
în articolul lui Ed McCormack, din revista Gallery&Studio.
Înainte, însă, de acest act de
exegeză critică, îmi permit să reamintesc cititorului că Viorica Colpacci, în
calitatea ei de profesoară de artă, pe care a deţinut-o la “Ralph Bunche
School” din Queens, a dat posibilitate copiilor din clasele I - V să-şi
formeze, redacteze şi ilustreze o revistă proprie, intitulată Jubilee.
La Concursul revistelor şcolare organizat de revista Time, revista
elevilor lui Colpacci a primit Marele Premiu Time for Kids.
Chiar dacă articolul criticului
de artă McCormack, din revista G&S, nu este un “premiu”, el este în
schimb o premieră nu numai în ceea ce priveşte atenţia acordată artistei, una
şi aceeaşi persoană cu profesoara de artă cu acelaşi nume, dar şi prin
competenţa aprecierilor formulate la adresa structurilor şi “digitalelor”
tri-dimensionale din recenta sa expoziţie de la Galeria Est-Vest. Calitatea de
premieră în peisajul artelor sculpturale americane este prima dimensiune a
expoziţiei, dimensiune pe care Ed McCormack o subliniază apăsat. In acest sens,
aprecierea confratelui american coincide cu cele spuse de subsemnatul la
vernisaj şi la postul de televiziune Romanian Voice sau în cronica mea
intitulată “Mesaje din Paradis” (din Meridianul Românesc) şi care se
regăseşte atât de măgulitor în titlul cronicii din G&S, “Viziuni
edeniene de Viorica Colpacci”.
“In her most recent exhibition
at Est-West Gallery, - scrie McCormack - what struck one most immediately was
the lively interaction between Colpacci's digital prints and sculptures, which
one can only assume she refers to as 'three dimensional structures' in order to
emphasize her stated intention 'to lessen the boundary line between sculpture
and painting'. And indeed, her pieces in painted steel succed dynamically in
doing just that. When one recalls how Julio Gonzales, the Spanish sculptor who,
along whith Picasso, pioneered working in welded steel, referred to his pieces
as 'drawings in space' it seems apt to term Colpacci's structures 'paintings in
space'. For their vibrantly colored abstract forms flow as fluidly as the
whimsical shapes in a painting by Miro, an artist with whom Colpacci would
appear to have an aesthetic affinity”.
Stabilind genul proxim al
lucrărilor din expoziţie, criticul trece la descoperirea diferenţelor
specifice, în raport cu congenerii americani şi cu intenţiile teoretice ale
artistei: “It is not simply the fact that Colpacci's forms are painted that
makes them function as paintings in space, however; for this in itself is not
unusual. Color has long been a feature of certain modern scultures. Few,
however, have integrated color as thoroughly subtly with sculptural forms as
Colpacci's does. In this regard, she has only one real peer: Frank Stella in
his massive and complex painted steel relief. However, while Stella's pieces
are mounted on the wall, Colpacci's are freestanding, which makes them an even
more obvious - and one might add, purer - hybrid of painting and sculpture. The
degree to which Colpacci synthesizes the two mediums can be seen most
dynamically in her larger painted steel pieces such as “Lyric Movement”, and
'Edenic Spirit', in which ribbon-like shapes flow rhythmiclly in space, like
the lines in an abstract expressionist painting. In both sculptures, these
curvaceous linear elements, culminating in cloud-like central configurations
with Colpacci's characteristically serated edges, are anchored by more
geometric vertical forms, stately and stolid as towers. But what makes these
works even more magical is Colpacci's use of radiant, rainbow-like red, yellow,
green, blue, orange and purple hues with the same fluorescent quality as the
colors in her digital prints.” In concluzie, doar o primă concluzie axiologică,
criticul McCormack se pronunţă tranşant despre valoarea de excepţie a pieselor
din Expoziţie, lucru nu prea obişnuit în comentariile de artă americane, dedate
mai mult la descrieri, şi aş spune nici în cele din presa românească, într-un
fel prea narcisiace. Cu toate acestea, judecata de valoare formulată de
cronicarul american se întâlneşte, în esenţă, cu aceea formulată de Cristian
Petru Bălan în Meridianul românesc, Valeriu Boborelu în New York
Magazin, Bedros Horasangian în Observator Cultural, sau de
subsemnatul, în revista Lumină Lină.
Aşadar, McCormack afirmă: “These
chromatic elements seem to lift her steel forms out of the physical realm,
lending them an ethereal beauty unlike anything else in contemporary
sculpture.”
In continuare criticul de la Gallery&Studio
se referă la raportul organic dintre lucrările tridimensionale, în metal
colorat, ale graficienei Colpacci şi grafica digitală a sculptoriţei, prezente
în expoziţie, relevându-le spiritul novator şi individualitatea lor estetică:
“Indeed, the chromatic subtlety of her work can only be compared to that of
color field painters such as Morris Louis and Jules Olitski. It is one thing,
howevwer to see such luminosity contained within the two dimensional rectangle
of a painting and quite another to see it freed form the picture plane and
unleashed into space. Even Colpacci's somewhat smaller sculptures, such as
'Sacred Fire', whith its flaring forms (which do indeed suggest leaping,
rainbow-colored flames), and 'The Temptation of Angel' (where both the
sensually layered shapes and the negative spaces within and between them appear
to allude to mortal and spectral figures) are impressively imposing. Howevwer,
the primal impulse in all of Colpacci's work is graphic, and it is in her
digital prints, of which a far greater number were included in this exhibition,
that one sees Colpacci's ability to generate a seemingly endless variety of
forms and chromatic harmonies to best advantage... Also including two unpainted
bronze floor sculptures with the spare elegance of a Japanese rock garden,
Viorica Colpacci's recent exhibition presented an innovative artist at the
height of her powers.”
Să
fi declarată “artistă novatoare”, în metropola mondială a artelor, New York, mi
se pare a fi nu numai un omagiu adus Vioricăi Colpacci, ci şi geniului tutelar,
inegalabilul Brancuşi, sub zodia căruia se înscrie, deopotrivă, destinul
sculptoriţei noastre, singura de acest fel din America, şi cel al artelor
moderne contemporane.
M. N. Rusu
(Lumină Lină/Gracious Light, New York, Nr.
3, 2005, pp. 57-59)